Neptun, litoral si padure intr-un loc

Acum foarte multi ani am poposit si prin statiunea Neptun-Olimp, asa cum stiu ca inca ii spune si acum. Am stat intr-un hotel din partea de Neptun, destul de fain construit incat sa poti vedea marea si rasaritul fara sa trebuiasca sa mai iesi din hotel. Am venit cumva in luna Iunie pe la jumatate, pentru ca erau ceva tichete pentru tineret mai ieftine. N-am prins insa o vreme minunata, doar in 4 din cele 10 zile ale sejurului am prins vreme buna. Dar ne-am bucurat de 3 rasarituri frumoase, cu soarele sclipind puternic in apa. La fel cum am prins si o furtuna fantastica, cu valuri mari. Va puteti si voi inchipui cum se vedeau valurile mari, cu fulgere in departare de la geamul unui hotel aflat la etajul 4. Cumva spectaculos, as spune.

Statiunea Neptun e plina de hoteluri si pensiuni, ca oricare alta statiune de pe litoral, printre cele mai cunoscute hoteluri din statiune sunt Hotelul Sara, Hotelul Dacia, Hotelul Traian si Calatis. Mai sunt multe altele, usor de gasit pe orice site de booking / turism din Romania.

Tin minte ca era destul de linistita pe atunci, cumva o statiune pentru persoanele in varsta in cautare de relaxare. Ne plimbam pana in Olimp si apoi in Neptun in mai putin de o ora, ca sa intelegeti cat de mare era statiunea. Un lucru insa imi amintesc si acum dupa atatia ani: era o padure destul de faina langa statiuni prin care puteai pierde vremea, departe de soarele arzator.

Cat despre plaja… ei bine, au trecut multi ani de cand am fost pe plaja in Neptun, dar pe atunci era destul de ok plaja pe acolo, nefiind foarte multe pietre, cum gasesti astazi in anumite parti in Costinesti sau Eforie. Ma astept ca in 10 ani sa fi modificat cat de cat plaja incat sa mai atraga turisti in statiunea Neptun.

Citisem acum cateva luni ca statiunea Neptun-Olimp va deveni una din marile atractii ale litoralului, pentru ca au primit ceva fonduri de la Uniunea Europeana prin ceva program de dezvoltare pentru a putea face plaja si locatia mai atractiva. Ce s-a facut insa, nu stiu precis.

Dar va voi informa de asta in curand, pentru ca urmeaza sa fac un drum pana la mare in perioada imediat urmatoare.

Ti-a placut articolul ? Da-i un share pe facebook, twitter sau linkedin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *