Muntii Bargaului sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Heniul Mare, având 1.611 m. Acestia constituie o unitate mai redusa ca suprafata, circa 1500 kmp, dar mai ales ca inaltime. Apartin culoarului depresionar transversal ce se continua spre Vatra Dornei si Campulung Moldovenesc, o tarnita larg extinsa intre muntii inalti cristalini ai Rodnei si masivul vulcanic al Calimanului.

Muntii Bargaului se situeaza pe latura sudica a grupei nordice a Carpatilor Orientali, între paralelele de 47°08’30” și 47°29’10” latitudine nordică și meridianele 24°36’10” și 25°08’40” longitudine estică. Limita septemtrionala corespunde vaii superioare a Somesului Mare si, in continuare, spre vest, abruptului sudic al Rodnei.

Limita vestică urmărește linia care trece prin culmea de dealuri – Vf. Frăsiniș (932 m), Vf. Mărcuș (1 042 m) – ce închid către apus Depresiunea Sîngeorz – intersectează valea Someșului la vest de confluența cu Ilva, urmăreste și întretaie valea Strîmba și ajunge în Dealul Tănasa, situat la sud de valea Bistriței. Limita aceasta jalonează un relief înalt (culmea Frăsiniș-Mărcuș și Dealul Tănasa), care barează depresiunile Bîrgăului spre vest (Podișul Transilvaniei) sau un uluc (valea Strîmba) situat la baza reliefului vulcanic înalt din Bîrgău.

Limita estică corespunde culoarului văilor Măria-Coșna ce separă Munții Suhardului de cei ai Bîrgăului și al văii Dornei superioare către Căliman.

Limita sudică este greu de trasat datorită întrepătrunderii și suprapunerii zonei sedimentare a Bîrgăului cu masa eruptivă a Călimanului. Ca urmare, apreciem că limita este marcată – cu mici depășiri – de Bistrița și afluentul său Colbul.

Relieful foarte complex al Munților Bîrgău se caracterizează prin prezența următoarelor unități geomorfologice:

  • Marile masive vulcanice (corpuri subvulcanice) din partea vestică dominate de Căsarul (1591 m), Măgurița (1582 m), Gogoașa (1605 m) și Heniul Mare (1611 m), evidențiate prin înălțimi mari și pante accentuate, uriașe clăi care domină celelalte masive alc Bîrgăului cu aspect de muncei;
  • Zona munceilor vulcano-sedimentari, cu aspect de platou ușor ondulat, cu înălțimea medie de 1 000 m, alcătuită mai ales din formațiuni grezoase oligocene străpunse de corpuri subvulcanice a căror altitudine relativă oscilează între cîteva zeci și sute de metri. Această treaptă, mai coborîtă, se desfășoară din valea Dornei (sud-est) și pînă la Someș (nord și nord-est), ocupînd arealul încadrat de masivele înalte din vest și Podișul Zimbroaia din partea estică. Văile prezintă sectoare cu aspect de defileu, cînd intersectează masivele vulcanice, și lărgiri-bazinete depresionare, cînd străbat formațiunile sedimentare-grezoase. Pădurile de fag au fost înlocuite cu pășuni, fînețe și ogoare, iar așezările adunate în depresiuni contrastează cu cele risipite pe platou;
  • Podișul Zimbroaia (Someș-Teșna – valea Măria-Coșna), cu altitudinea de cca 1400 m, se înalță cu 200-400 m deasupra munceilor din partea vestică, fiind dominat la rîndul său de culmile cristaline ale Rodnei și Suhardului. Relieful se prezintă monoton, ușor ondulat. Cu excepția intruziunilor de la Fîntîna Borcutului și Măgura de lîngă Coșna, rocile vulcanice sînt inexistente;
  • Depresiimea Poienii (Dorna-Coșna, parte componentă a Depresiunii Dornelor), situată la est, formează o unitate distinctă a Bîrgăului, de tranziție.

Așezarea geografică și relieful sînt principalele elemente care influențează în mod direct asupra climatului. Prin poziția goografică și matematică, Munții Bîrgăului aparțin sectorului cu climă continentală moderată, supusă adeseori advecției aerului polar maritim, cu o activitate frontală frecventă.

Iarna predomină invaziile de aer de natură polar-maritimă sau maritimă-arctică din nord-vest, iar vara cele de aer cald, temperat-maritim, din sud-vest. Datorită influenței cu precădere vestice, amplitudinile termice diurne și anuale sînt mai mici decît cele din partea estică a țării, situate la același latitudine. Prezența culoarelor depresionare și a depresiunilor condiționează apariția unor anomalii, în sensul manifestării inversiunilor termice. Datorită fragmentării accentuate a reliefului, sînt foarte frecvente particularitățile topoclimatice, mai ales din cadrul montan și cel deluros, mai blînde (așa se explică prezența viței de vie chiar în imediata vecinătate a muntelui, la Livezile, Viișoara, Sărata), unde, în genere, climatul trebuie sa fie submontan, răcoros și umed.

Spațiul montan, cu expoziție față de circulația predominant vestică, favorizează cumularea unor importante cantități de precipitații anuale, a căror medie atinge 1000 mm, iar pe culmile înalte peste 1400 mm, nebulozitatea medie depășind 6 zecimi.

Apele de suprafață sînt reprezentate prin rîuri și lacul de baraj al Colibiței care va alimenta cu apă orașul Bistrița și hidrocentrala electrică de pe Valea Bistriței. Un aspect specific al hidronimiei Munților Bîrgău îl constituie faptul că unele ape curgătoare poartă nume determinate de anumite caractere fizico-geografice. Circa 12 rîuri au denumiri cu semnificație fitogeografică (Valea Teiulul, Făgețelul, Siminicul, Flnațe, Tisa) sau care amintesc că își adună izvoarele din regiuni despădurite (Runcu, Izvorul Arsului, Arșița, Ciotina etc. = pîraile zonelor despădurite).

Multe din apele curgătoare poartă numele masivelor din care izvorăsc (Chicera, Muntelui, Măgura, Tomnaticul etc.) sau au semnificație zoo-geografică (Ursoaia, Lupului, Cioroiului. Cerbul etc.)

Numeroase sînt hidronimele cu semnifucații în antroponimie (Bucur, Marta, Măria, Strugarului, Pîrîul lui Ioniță etc.) și mai puțin frecvente cele care reflectă litologia (Ilva, Glodului, Illvețul, Iliuța Calului, Colbul), cu precădere argiloasă. Caracterele fizice și chimice ale apelor sînt oglindite de numele a numeroase rîuri (Sărata, Borcutului, Secul, Slatinii, Izvorul Alb etc.), ca și aspectele geomorfologice ale văii (Valea Pustie, Grozavul, Teșna, Teșna Mică și Teșnița – cu semnificația de văi înguste; Strîmba, Pietroasa de Jos și de Sus, Valea Mare etc.) Anumite văi reflectă numele localităților pe care le străbat (Rodna, Coșnița, Coșna, Tureacul).

Rîurile care drenează Munții Bîrgău sînt tributare Someșului Mare și mai puțin Bistriței Moldovene, care, prin intermediul Dornei, culege apele de pe flancul răsăritean (Teșna-Coșna și Dornișoara). Rîurile din Munții Bîrgău sînt dispuse în cea mai mare parte transversal față de cele trei axe hidrografice principale orientate est-vest: Someșul Mare. care își adună apele de sub Vf. Omul (1932 m) și Vf. Cociorbii din Munții Suhardului marchează limita dintre Munții Rodnei și Munții Bîrgăului, iar prin pîrîul Măria (S=46 km2; L=10 km) granița față de Suhard; Ilva (S = 410 km2; L = 41,7 kmn), care prin Ilișoara își are obîrșia sub Măgura Calului din apropiere de Piatra Fîntînele, împreună cu afluentul său Leșu – aproape paralele – drenează partea centrală; Bistrița (limita sudică) cu obîrșiile în Căliman și afluentul său Bîrgăul (Tiha, Straja) – de asemenea cvasi-paralele – străbat arealul sudic al masivului, fiind cel mai mare afluent al Șieului (sistemul hidrografic al Someșului Mare), cu o lungime de 65,4 km, care drenează o suprafață de 662 Km2, din care peste 400 km2 numai în regiunea Munților Bîrgău.

Apele minerale constituie o bogăție deosebită datorită calității lor terapeutice, numărului mare de izvoare, cît și prin debitele ridicate. Izvoarele de pe valea Someșului Mare, Rodna șl Valea Vinului din Munții Rodnei sînt cunoscute de pe vremea romanilor. Apele minerale sînt concentrate pe valea Someșului Mare (stațiunea Sîngeorz-Băi) și pe valea Ilvei.

Harta Muntii Bargau

 

Ti-a placut articolul ? Da-i un share pe facebook, twitter sau google plus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *