Cetatea Calnic, judetul Alba

Cetatea Calnic se afla in satul Calnic din judetul Alba, Romania, fiind in momentul de fata pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorita arhitecturii deosebite pe care o are.

Cetatea a fost construita in secolul al XIII-lea din ziduri de piatra si caramida de catre comitele Chyl de Kelling si se voia a fi o resedinta nobiliara. Aceasta era inconjurata de ziduri masive, iar aspectul cel mai interesant la ea era faptul ca, spre deosebire de alte cetati, se afla intr-un punct de joasa altitudine, aproape de paraul Calnic si protejata de santuri de apa ce o inconjurau.

Dupa 1430, cetatea a fost vanduta taranilor din Calnic care au inceput sa intareasca apararea prin: construirea unor noi ziduri in prima jumatate a secolului al XVI-lea, fortificarea turnului portii situat pe latura nordica cu o barbacana si, in plus, au construit o capela in curtea interioara a cetatii. Tot in aceasta curte au fost consturite camari ce aveau ca rol pastrarea proviziilor.

In secolul al XVI-lea a fost necesara si ridicarea donjonului cu doua nivele in momentul in care a fost construita in cetate o a doua incinta. Donjonul atingea in acel moment 20 de m.

In momentul de fata cetatea are doua randuri de ziduri ce au traseu oval si sunt intarite de doua turnuri si un bastion. In curtea interioara se afla fantana, turnul-locuinta si capela.

Restaurata intre anii 1961-1964 de catre Directia Monumentelor Istorice din Romania, cetatea cuprinde acum numeroase obiecte de arta, de la: icoane, ceramica, mobilier, costume populare, covoare, textile, obiecte de cult, sculpturi de lemn, la expozitii despre cresterea vitei de vie ce cuprind unelte si obiecte folosite in viticultura. In capela au loc diferite simpozioane, colocvii, conferinte sau concerte de muzica medievala, renascentista sau baroca.

Pentru viitor exista un plan care prevede realizarea unor cursuri de vara si tabere de creatie la care sa participe oameni din toate colturile lumii.

cetatea calnic

Ti-a placut articolul ? Da-i un share pe facebook, twitter sau linkedin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *