Obiective Turistice Beius

S-au descoperit unele urme străvechi de locuire din paleolitic în toată depresiunea Beiuşului, în peşterile de la Chişcău, Valea Sighiştelului, Recaş, Meziad, Câmpani. Pe Piatra Petranilor şi la Meziad au fost găsite aşezări neolitice fortificate. S-au descoperit unele urme străvechi de locuire din paleolitic în toată depresiunea Beiuşului, în peşterile de la Chişcău, Valea Sighiştelului, Recaş, Meziad, Câmpani.

În apropiere de Beiuş se află Stâna de Vale, Pietroasa, Padiş, importante locatii turistice. De aici se poate urca in muntii Bihorului.

Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Monumentul a fost ridicat din iniţiativa unor veterani din cea de-a doua conflagraţie mondială, la poalele unei coline din apropierea Beiuşului. Acesta comemorează luptele purtate pentru eliberarea oraşului în toamna anului 1944. Monumentul se distinge prin forma simplă şi impresionează prin masivitatea sa. Pe postamentul de formă patrata, din beton, se înalţă o coloană din piatră, placată cu marmură albă, având o înălţime de 5 m. În partea superioară are o decoraţiune specific militară. La mijlocul coloanei, pe lăţimea sa, este săpat un text.

Ti-a placut articolul ? Da-i un share pe facebook, twitter sau linkedin.

1 thoughts on “Obiective Turistice Beius

  1. Pingback: polimedia.us/fain/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *