Prezentare Carei

Carei (în maghiară Nagykároly, în germană Großkarol) este un municipiu în judeţul Satu Mare, România. În anul 2002 avea 23.182 locuitori. Are în componenţa sa şi satul Ianculeşti.

Geografie
Municipiul Carei este situat în nord-vestul României, la o distanţă de 99 km de municipiul Oradea. Se află în partea de sud-vest a judeţului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reşedinţa de judeţ. Se învecinează cu comunele: Căpleni, Urziceni, Foieni, Sanislău, Petreşti, Tiream, Căuaş şi Moftin.

Istorie

Numele oraşului (villa Karul) apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localităţii este anterioară acestei date. În secolul al XIV-lea localitatea era o aşezare mică, cu câteva străduţe, casele ţăranilor fiind făcute din chirpici şi acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi. La sfârşitul sec. al XVIII-lea în oraş existau următoarele cartiere: Cartierul Meseriaşilor, al Şvabilor, al Haiducilor, al Străzii-Mari, al Oraşului-Nou, al Evreilor şi al Ţiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (Judele, notarul şi un funcţionar), iar ţiganii aveau un voievod. Tot în secolul al XVIII-lea sunt amintiţi şi nobilii curiali, cum erau familiile Vaday şi Tompe, care aveau proprietăţi în oraş. Familiile Csiszar, Fekete, Jasztrabszky, Irinyi, Luby, Medc, Szaploncai şi Suhanyi, erau nobili inscripţionali, aflându-se sub jurisdicţie nobiliară. Deci oraşul avea un caracter agricol (marea majoritate erau iobagi şi jeleri), se dezvoltă comerţul şi meşteşugurile. În anul 1784 în oraş existau 370 de meseriaşi, practicând 54 de meserii şi uniţi în bresle meşteşugăreşti.

În anul 1727 îşi începe activitatea gimnaziul piariştilor (primul director fund Bentsik Gabor, iar ultimul – în anul 1948 – Kovacs Bela). În 1754 contele Karolyi Ferenc înfiinţează în oraş prima tipografie a comitatului Satmar, iar în anul 1765 se deschide prima farmacie a oraşului (farmacia Jclinek). Dintre evenimentele secolului al XVIII-lea consemnăm arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730 Toth Borka din localitatea Sarollyan a fost condamnată la moarte şi arsă pe rug la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Rekettye Pila şi Varga Anna din comuna Csaszlo, au fost interogate şi supuse la chinuri groaznice, condamnate la moarte şi arse pe rug în oraş. În secolul al XIX-lea se continuă dezvoltarea şi urbanizarea oraşului. După revoluţia de la 1848 oraşul primeşte statut organizat, care intră în vigoare în anul 1876, când Hegedus Jozsef devine cel dintâi primar al oraşului. Sigiliul şi stema oraşului datează din 1848, reîntărite în 1902 şi 1907 de împăratul Ferenc Jozsef. În anii 1920 se constitute în oraş noi cartiere: cartierul Petreşti, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galamboş, Tiszlviselo-telep (str. Nicolae Iorga) cu locuinţele funcţionarilor din oraş. Până în secolul al XVI-lea populaţia oraşului a fost maghiară, dar tabloul etnic se va schimba în urma colonizărilor şi a mişcării populaţiei. Astfel, în anul 1779 în domeniul “Karoly Mezo Varos” al contelui Karolyi Antal, compoziţia etnică a populaţiei se prezintă astfel: “Natio maghiar, rus, român, evrei, şvab, german. Gospodari cu locuinţă proprie 939, în cartierul Haiducilor 72, tot acolo jelerii 20, evreii au 32 de case. Suma 1063”.

Deşi între anii 1760-1926 este centrul comitatului Satu Mare, oraşul cunoaşte o slabă dezvoltare industrială, menţinându-şi caracterul agricol până în jurul anului 1960. În anul 1926 a fost ataşat judeţului Sălaj.

Demografie

Evoluţia populaţiei

Numărul locuitorilor în ultimele două secole se prezintă astfel: în anul 1789 – 7.823 locuitori, 1820 – 11.055, 1830 – 11.284, 1870 – 12.754, 1880 – 12.523, 1890 – 13.475, 1900 – 15.382, 1910 – 16.078, 1930 – 16.042, 1956 – 16.780, 1966 – 19.042, 1971 – 21.061, 1992 – 26.363 iar în anul 2002 oraşul avea 23.260 locuitori.

Structura etnică

Structura etnică a populaţiei la recensământul din 2002[2]:

  • Maghiari 12.596 (54,46%)
  • Români 9.634 (41,6%)
  • Germani 524 (2,08%)
  • Romi 385 (1,65%)
  • alte etnii 43 (0,22%)

Structura confesională

În cifre absolute, pentru anul 2002: romano-catolici 8.240 (35,43%), ortodocşi 8.092 (34,79%), reformaţi 4.890 (21,02%), greco-catolici 1.664 (7,15%), alţii 374 (1,61%).

Economie

Poziţia geografică avantajoasă a Careiului a permis dezvoltarea producţiei dar şi comerţului încă din cele mai vechi timpuri. Producţia agricolă a depăşit nevoia de consum astfel a apărut comerţul. Treptat au apărut mici meşteşugari care au pus bazele prestărilor de servicii, respectiv a producţiei industriale de mai târziu. Producţia agricolă este axată pe cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr, viţei de vie şi a florii-soarelui.

În epoca contemporană, industria a cunoscut o dezvoltare deosebită, fiind înfiinţate aici diverse unităţi economice (fabrici de zahăr, de ulei, de mobilă, de prelucrare a laptelui etc.). În ultimii 10 ani, unele au fost închise. S-au înfiinţat altele la fel de diverse ca mărime şi domeniu: ateliere de croitorie axate pe prelucrarea în regim lohn, minifabrici cu producţie de mobilă sau geamuri termopan, abatoare şi complexe de prelucrare a cărnii sau laptelui, prelucrarea cauciucului care este reprezentat de Phoenix România, prelucrarea alcoolului, producerea de băuturi răcoritoare. S-a diversificat şi oferta de servicii: reparaţii auto, construcţii, cosmetică, montaje. Comerţul este şi acum o activitate profitabilă, fiind de remarcat apariţia unor complexe alimentare gen minimarket. Şi pentru produsele nealimentare oferta este diversificată existând un minicomplex cu îmbrăcăminte-încălţăminte.

Bine sunt reprezentaţi şi operatorii de telefonie mobilă din România cu serviciile lor. De asemenea principalele bănci şi case de asigurări au reprezentante în Carei.

Administraţie

Conform datelor ultimului recensământ din 2002, suprafaţa oraşului este de 1.116 ha cu 4.142 de clădiri în care se află 9.104 locuinţe.

Oraşe înfrăţite

Careiul este înfrăţit cu oraşul Orosháza din Ungaria (Comitatul Békés).

Obiective turistice

Castelul

Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1482, când Karoly Laszlo construia o casă întărită. Construcţia a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenţia regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În 1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întări construcţia existentă. Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un şanţ exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat. De asemenea este prezentă o garnizoană numeroasă şi bine înarmată. Cetatea a jucat un rol important de-a lungul sec. XVII, făcând parte din rândul marilor fortăreţe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. Importanţa cetăţii este menţionată mai ales după reconstrucţia ei între anii 1661-1666. Importanţa ei continuă şi în timpul războaielor duse de principele Rakoczi Francisc al II-lea împotriva habsburgilor (1703-1711). Cetatea este asediată de armata principelui, dar după câteva zile Karoly Sandor trece de partea principelui fiind numit conducătorul armatei. În 1705 cetatea este atacată de austrieci şi distrusă parţial, fiind refăcută în acelaşi an. Deoarece la sfârşitul sec. XVIII cetatea nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotărât demolarea zidurilor şi astuparea şanţurilor. Păstrând fundaţia şi unele ziduri a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj. Construcţia a fost terminată în anul 1794, era în stil baroc şi cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj şi o capelă. Tot în această perioadă se formează parcul cu plante rare şi se construieşte un manej pentru 24 de cai. În urma cutremurului din 1834, castelul în bună parte s-a dărâmat, restaurarea fiind făcută abia între 1894-1896. Cu această ocazie castelul este mult modificat, adăugându-i-se încă un nivel la faţadă, trei turnuri mici şi patru mari. Restaurarea s-a făcut în stil neogotic, condusă de arhitectul Meining Arthur ajutat de meşteri pricepuţi din Carei. Elementele de apărare din actuala formă a clădirii au doar rol decorativ (bastionul, şanţul cu apă). Arhitectura interioară a clădirii, uşile, ferestrele, balustrada scãrii interioare precum şi obiectele din fier forjat au fost făurite de meşteri locali. Holul era destinat primirii oaspeţilor, sălile de la parter erau folosite ca sufragerii şi bucătărie în timp ce încăperile de la etajele I şi II erau locuinţe. În prezent, în castel se află un muzeu istoric şi de ştiinţele naturii, aici funcţionând şi biblioteca cu peste 80.000 de volume.

parcul casteluluiParcul castelului

În jurul castelului în anul 1700 a existat o grãdinã frumoasã, amenajatã în stil baroc. În anii 1790 grãdinarul Bode Gyorgy amenajeazã în jurul castelului nou o grãdinã englezã. Grãdina avea si o serã cu plante exotice. Forma actualã o primeste pe o suprafatã de 12 ha, în anul 1890. Luând în considerare plantele rare din grãdinã (208 specii si subspecii de plante arborescente),în anul 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit (platanul urias din fata castelului cu un diametru de 205 cm,a fost plantat în anul 1810).

teatrul municipal careiTeatrul Municipal

Teatrul Municipal din Carei a fost construit în 1907, după proiectul lui Kopeczek Gyorgy. El purta numele scriitorului careian Gall Joszef (născut în anul 1811) până în anul 1920, când este numit Teatrul Carmen Sylva, iar după 1945, Teatrul Popular. În 1953 clădirea, construită în stil secesionist, a fost “modernizată”, transformată atât în exterior, cât şi în interior (lojele au fost desfiinţate).

clubul elevilor careiClubul Elevilor

În 1779 se construieşte şcoala normală în oraş, cu două clase. Clădirea şcolii a fost incendiată în 1887. Clădirea actuală a fost construită în anul 1889. După 1948 şi această şcoală romano-catolică a fost naţionalizată. Astăzi este Clubul Elevilor din oraş.

monumentul eroilor careiMonumentul Eroilor

Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Amplasat intr-o piaţă din localitate, monumentul este opera sculptorului Vida Gheza şi a arhitectului Anton Dâmboianu. Inaugurat în anul 1964. Complexul monumental este realizat din piatră albă şi are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m, adâncimea de 5 m şi înălţimea de 12 m. Acest însemn comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificaţii simbolice: un cap de ţăran, care inspiră demnitate şi statornicie (simbolul răscoalelor ţărăneşti), o poartă cu incrustaţii asemănătoare celor care împodobesc porţile maramureşene (“poarta jertfelor”), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaş care impresionează prin masivitatea şi trăsăturile sale aspre şi un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureşene (simbolul flăcării veşnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: “Glorie ostaşilor armatei romăne, căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei”. Monumentul este înscris la poziţia nr. 304, cod SM-III-m-A-05382, în “Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii si Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004.

Gara

gara carei

Prima gară a fost construită în anul 1871, când a fost dată în circulaţie linia ferată Debrecen-Satu Mare. La începutul secolului XX, când Carei devine nod feroviar, între 1910-1912 este construită clădirea actuală a gării. În timpul celui de-al 2-lea Război Mondial a fost bombardată, dar pagubele şi distrugerile au fost remediate în scurt timp.

primaria carei

Primăria oraşului Carei

Primăria oraşului Carei sau “Casa Oraşului” se afla în anul 1775 pe strada Boldog (azi strada Someş). În anul 1808 s-a construit o nouă primărie în curtea Mede, acolo unde azi este cazarma. În anul 1890 primăria se mută în fosta clădire a hanului “Arany Szarvas” (azi cazarmă) şi în 1968, în clădirea actuală, care a fost construită în anii 1910-1911, ca şi clădire a asociaţiei “Albina”.

Ti-a placut articolul ? Da-i un share pe facebook, twitter sau linkedin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *